joi, 15 ianuarie 2015

Exercitarea puterii politice în stat: Forme de guvernământ și regimuri politice

Statul poate fi definit ca autoritate politică ce își impune puterea prin intermediul legislației.

Forma de guvernământ se referă la modul în care se constituie, se organizează și funcționează instituțiile puterii în stat.
Există două forme de guvernământ : monarhia și republica.

Monarhia reprezintă forma de guvernământ prin care statul este condus de către un monarh (rege, domn, împărat, faraon), iar puterea este transmisă ereditar sau prin desemnare.
 Monarhia poate fi de două feluri:
  •       absolută : întreaga putere aparține monarhului (este prezentă din antichitate până la începutul secolului XX)
                                               Regina Elisabeta I a Angliei
  •       constituțională : monarhul conduce pe baza unei constituții (legea fundamentală a statului), puterea fiind exercitată și de către alte organe de stat (parlament, guvern, instanțe judecătorești).
                                                     Regina Elisabeta a II-a
Exemple de monarhii din ziua de azi: Spania, Olanda, Belgia, Norvegia, Japonia


Republica reprezintă forma de guvernământ prin care statul este condus de un președinte ales pentru o anumită perioadă de timp.
Republica poate fi de două feluri:
-          parlamentară : președintele este ales de parlament (Italia, Germania, Austria)
-          prezidențială : este ales de către cetățeni prin vot (SUA, Franța).
România este republică semi-prezidențială.

Regimul politic se referă la ansamblul de metode prin care se exercită puterea și la tipurile de relații dintre stat și cetățeni.

Există două tipuri de regimuri politice : democratice și nedemocratice (totalitare sau autoritare).
Exemple de regimuri totalitare:
Fascismul în Italia – Mussolini
Nazismul în Germania – Adolf Hitler
Comunismul în Uniunea Sovietică – Lenin, Stalin
Comunismul în Romania – Gheorghe Gheorgiu-Dej, Nicolae Ceaușescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu